În urmă cu câteva zile, în timp ce mă aflam în drum spre Satu Mare, am oprit la o benzinărie OMV în Oradea. Fiind foarte pofticios din fire mi-au zburat ochii spre o pungă de chipsuri Lays. Când am pus mâna pe ea, am observat o alta de la Chio Chips, care era cam la acelaşi preţ. Curios din fire le-am cumpărat pe amandouă să văd care e diferenţa. Sincer nu am văzut nici o diferenţă majoră dar m-am gândit că ar fi interesant să fac un experiment prin care să evaluez deosebirea dintre chipsurile cele mai vândute de pe piaţa românească.Prin urmare, împreună cu colegul meu Cătălin, care m-a sprijinit atât "material" cât şi din punct de vedere al "arbitrajului", am pus la cale un test de degustare a chipsurilor, test care a avut loc azi în pauza de masă. "Cobaii" nu au fost nimeni alţii decât colegii noşti de la X3 Studios, cărora ţin să le mulţumesc din suflet pentru participarea foarte numeroasă. Pe viitor vreau să mai vin şi cu alte teste de acelaşi fel!
Generalităţi
Total participanţi: 14 (2 fete şi 12 băieţi)
Produse testate: Chio Chips, Lays şi Viva (toate cu sare)
Preţuri de achiziţie: Chio - 2.5 RON, Lays - 2.4 RON, Viva - 2.1 RON (preţuri valabile în Piaţa 700 din Timişoara)
Valoare energetică: Chio - 541 KCal, Lays - 530 KCal, Viva - 494 KCal
Concentraţie de sare (sodiu): Chio - 0.6%, Lays - 0.7%, Viva - 0,3%
Desfăşurarea experimentului
Cele trei tipuri de chipsuri au fost puse în trei boluri identice, chipsurile fiind fărâmiţate pentru ca participanţii să nu fie influenţaţi de forma lor. De asemenea, testerii au participat individual la degustare pentru a nu se influenţa între ei.Cerinţele testului au fost de a clasifica cele trei tipuri de chipsuri în funcţie de gust prin punctaje de la 3 (imi place cel mai mult), la 1 (imi place cel mai puţin), iar la final au fost rugaţi să încerce să identifice tipul lor (ce tip de chips se găseşte în fiecare bol).
Rezultate şi concuzii
Din cei 14 participanti, 8 au identificat cele trei tipuri de chipsuri, deşi exista puţină confuzie între Lays şi Chio. Produsul cel mai uşor identificat a fost Viva, datorită grosimii şi gustului total diferit.
Cele mai bune chipsuri au fost desemnate cele de la Chio Chips cu 34 puncte - preferate de 8 dintre participanţi, urmate de Lays cu 32 de puncte - preferate de 5 dintre participanti, pe ultimul loc aflându-se Viva cu 19 puncte.
Se pare că acest tip de experiment a prins foarte bine, făcându-mă să desprind câteva concluzii:
- Testul a avut foarte mare succes
- 50% din cei chestionaţi nu consumă de regulă chipsuri
- Raportul calitate(gust)-preţ este destul de strâns
- Chio ingraşă cel mai mult, în timp ce Viva are cele mai puţine calorii
- 100 g de chips are tot atâtea calorii cât un Hamburger
- Lays sunt puţin mai săraţi, în timp ce Chio sunt un pic mai uleioşi
- Ar fi trebuit să includem în testul nostru şi Pringles!
4 comentarii:
Mie imi place Lays cu sare. Cele mai bune. :)
Mie imi plac cel mai mult Chio cu sare !!!
Si mie tot lay`s mananc barbecue de cand ma stiu :D
Ioi!!!! Lay's barbeque, cu sare, cu castraveti murati...yamm!!! Iar acum noii Lay's rumeniti in cuptor!!! Clar...Chio...beah :)))
Trimiteţi un comentariu